Conferința finală START UP 4 U, ID:POSDRU/176/3.1/S/149612

Vineri, 11 decembrie 2015, s-a desfășurat conferința de finalizare a proiectului START UP 4 U, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

 Evenimentul a avut loc la București și a fost organizat de Asociația ''Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință și Cultură'' și partenerii Mondo Consultanță, APDRP - Asociația pentru Dezvoltare Regională și Parteneriat și Fair Best Invest.

În cadrul conferinței, au fost prezentate rezultatele finale obținute la nivelul celor două regiuni de implementare ale proiectului, București-Ilfov și Sud-Vest Oltenia (județele Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj și Medehinți). 

Proiectul START UP 4 U a fost implementat pe o durată de 10 luni în regiunile mai sus amintite și a beneficiat de cofinanțare europeană în valoare totală eligibilă de 8.195.887,50 lei, din care 163.917,75 lei reprezentând contribuția Beneficiarului și 8.031969,75 lei - asistență financiară nerambursabilă. 

Oviectivul general al proiectului a constat în furnizarea de programe de formare profesională și activități integrate, în vederea dezvoltării competențelor antreprenoriale și manageriale în rândul membrilor grupului țintă, scopul final fiind crearea de noi afeceri de tip start-up în regiunile București-Ilfov și Sud-Vest Oltenia.

Obiective specifice:

  • dezvoltarea atitudinii pozitive față de cultura antreprenorială prin acțiuni de promovare a activităților și rezultatelor proiectului;
  • dezvoltarea competențelor antreprenoariale prin furnizarea de formare profesională;
  • stimularea ocupării pe cont propriu prin furnizarea de servicii de sprijin și asistență pentru înființarea și dezvoltarea de noi afaceri;
  • înființarea și dezvoltarea de întreprinderi de tip start-up.

Pentru mai multe informații despre proiectul START UP 4 U, vă rugăm să accesați: http://startup4u.ro și http://portalantreprenoriat.ro

 

Stiri

  • Lansare proiect ”Măsuri integrate pentru comunitate”, cod SMIS 2014+: 103133
    Lansare proiect ”Măsuri integrate pentru comunitate”, cod SMIS 2014+: 103133

    Miercuri, 18 octombrie 2017, ora 12:00, a avut loc la sediul Primăriei Cuza-Vodă, jud. Constanța, conferința de lansare la nivelul autorităților județene, a proiectului ’’Măsuri integrate pentru comunitate’’, cod SMIS 2014+: 103133.

    LUNI 23.10.2017
  • Conferinta lansare proiect cod 16.4.2.056, cod e-MS ROBG - 163
    Conferinta lansare proiect cod 16.4.2.056, cod e-MS ROBG - 163

    APDRP – Asociația pentru Dezvoltare Regională și Parteneriat (Partener 2) organizează în data de 30 iunie 2017 conferința de lansare a proiectului „Combined Efforts in Support to Disadvantaged People on the Labour Market in the Cross-Border Area”, cod proiect 16.4.2.056, cod e-MS ROBG – 163.

    Evenimentul va avea loc la Hotel Euphoria, din Strada Iancu Jianu 6, Craiova, județul Dolj, începând cu ora 14.30.

    Lansarea proiectului va fi urmată de un workshop organizat în data de 1 iulie 2017, între orele 09.00-11.00, Hotel Euphoria, pe teme privind discriminarea pe piața muncii cu care se confruntă romii și persoanele cu dizabilități din România și legislație în domeniul anti-discriminării și mobilității pe piața muncii a cetățenilor români și bulgari.

    MARTI 27.06.2017
  • Anunt atribuire servicii interpretariat proiect cod 16.4.2.056, cod e-MS RoBg- 163
    Anunt atribuire servicii interpretariat proiect cod 16.4.2.056, cod e-MS RoBg- 163

    Ref achizitie: furnizare servicii de interpretariat romana-bulgara si bulgara-romana (cod 79540000-1, simultan/consecutiv si nu include cazarea si deplasarea interpretului) in cadrul proiectului ”Combined Efforts in Support to Disadvantaged People on the Labour Market in the Cross-Border Area”, cod proiect 16.4.2.056, cod e-MS ROBG – 163.

    MIERCURI 21.06.2017
  • Anunt atribuire servicii tiparire materiale de informare și promovare cod proiect 16.4.2.056, cod e-MS Ro-BG - 163
    Anunt atribuire servicii tiparire materiale de informare și promovare cod proiect 16.4.2.056, cod e-MS Ro-BG - 163

    Ref achizitie: servicii de tiparire materiale de informare și promovare in cadrul proiectului ”Combined Efforts in Support to Disadvantaged People on the Labour Market in the Cross-Border Area”, cod proiect 16.4.2.056, cod e-MS ROBG – 163.

    SAMBATA 17.06.2017
  • Anunț angajare
    Anunț angajare

    APDRP - Asociația pentru Dezvoltare Regională și Parteneriat împreună cu Asociația Roma Berk și Municipalitatea din Berkovitsa, districtul Montana (Bulgaria) implementează proiectul ”Combined Efforts in Support to Disadvantaged People on the Labour market in the Cross-Border Area”, în cadrul programului INTERREG V-A Romania-Bulgaria.

    MARTI 02.05.2017